Seria Ponturi Creştine - Cum să exprimi închinare faţă de Duhul Sfânt?

Cum să exprimi închinare faţă de Duhul Sfânt. Imagine de pe charismamag.comNu sunt un închinător perfect, dar încerc să învăţ mereu cum să mă închin lui Dumnezeu în conformitate cu Cuvântul Său. Am descoperit un adevăr recent cu privire la relaţia creştinului cu Duhul Sfânt - a treia persoană din Trinitate - şi doresc să îl împărtăşesc cu voi.

Puţini creştini se adresează Duhului Sfânt în rugăciune. Unii se adresează lui Dumnezeu printr-o abordare către Tatăl ceresc folosind declaraţia, "Sfinţească-se Numele Tău" (din rugăciunea Tatăl Nostru). Apoi, din când în când, unii sărbătoresc numele şi titlurile atribuite Celui Atotputernic. Sau poate folosesc metode similare de a înălţa pe Fiul lui Dumnezeu, când intră în laudă şi închinare înaintea lui Dumnezeu.

Creştinii folosesc rar aceiaşi metodă faţă de Duhul Sfânt (adică să adore şi să se roage declarând multele Sale nume şi titluri).

Ceea ce urmează mai jos este o rugăciune prezentată de Mike Screve în cadrul unui articol (de unde am făcut adaptarea prezentă), şi prezintă peste 30 de nume şi titluri atribuite Duhului lui Dumnezeu. V-aş îndemna să nu citiţi acest articol ca pe oricare altul, ci să rostiţi şi voi aceste rugăciuni / declaraţii scurte, şi veţi simţi cu siguranţă - într-o măsură mai mare - puterea funcţiilor Duhului Sfânt în viaţa voastră.

Duhule Sfânt, tu eşti..

Duhule Sfânt, Tu eşti DUMNEZEU (1 Ioan 5:7); a ş fi neevlavios şi un păgân fără de Tine.

Duhule Sfânt, Tu eşti MÂNGÂIETORUL meu (Ioan 14:26); aş fi devastat de durerea acestei lumi dacă aş fi fără Tine.

Duhule Sfânt, Tu eşti AJUTĂTORUL meu (Ioan 14:26), fără Tine sunt neajutorat.

Duhule Sfânt, Tu este PARACLETOS (Cel care stă alături de tine, Ioan 14:26, în originalul din greacă); sunt singur şi fără apărare fără de Tine.

Duhule Sfânt, Tu eşti VÂNTUL din ceruri (Fapte 2:1-3), fără Tine m-aş stinge în pustietatea aridă a păcatului.

Duhule Sfânt, Tu eşti SUFLAREA LUI DUMNEZEU (Geneza 2:7; Ioan 20:22); fără Tine aş muri de asfixiere spirituală.

Duhule Sfânt, Tu eşti RÂUL DE APĂ VIE (Ioan 7:38); fiinţa mea interioară ar fi ca o albie crăpată, uscată, goală, fără Tine.

Duhule Sfânt, Tu eşti UNTDELEMNUL DE BUCURIE şi UNTDELEMNUL DE VESELIE (Isaia 61:3; Psalmul 45:7); m-aş scufunda în adâncimile depresiei fără prezenţa Ta în inima mea.

Duhule Sfânt, Tu eşti DUHUL ADEVĂRULUI (Ioan 15.26); aş fi în totalitate înşelat de lumea aceasta fără de prezenţa Ta, care să-mi inspire mintea.

Duhule Sfânt, Tu eşti DUHUL DE CREDINŢĂ (2 Corinteni 4:13); fără Tine sunt ca într-o temniţă a necredinţei. 

Duhule Sfânt, Tu eşti DUHUL DE VIAŢĂ (Romani 8:1-2); fără Tine aş fi copleşit de "legea păcatului şi a morţii".

Duhule Sfânt, Tu eşti DUHUL DE SFINŢENIE (Romani 1:4); fără Tine aş fi contaminat de păcat pentru o eternitate.

Duhule Sfânt, Tu eşti DUHUL DE DRAGOSTE (2 Timotei 1:7), fără Tine aş fi legat cu totul de corzile mâniei, urii, resentimentului şi fricii.

Duhule Sfânt, Tu eşti DUHUL DE PUTERE (2 Timotei 1:7), fără Tine aş fi biruit de slăbiciuni.

Duhule Sfânt, Tu eşti DUHUL UNEI MINŢI SĂNĂTOASE (2 Timotei 1:7), fără Tine nu aş supravieţui la presiunea mintală a acestei lumi.

Duhule Sfânt, Tu eşti DUHUL DE ÎNŢELEPCIUNE ŞI PRICEPERE (Isaia 11:2); aş face aşa de multe alegeri prosteşti fără Tine.

Duhule Sfânt, Tu eşti DUHUL DE SFAT ŞI TĂRIE (Isaia 11:2); ar fi atât de clar scopul meu în viaţă şi aş fi lipsit de putere pentru a-l împlini fără Tine.

Duhule Sfânt, Tu eşti DUH DE CUNOŞTINŢĂ (Isaia 11:2); aş fi atât de ignorant faţă de lucrurile lui Dumnezeu fără de Tine.

Duhule Sfânt, Tu eşti DUHUL DE FRICĂ DE DOMNUL (Isaia 11:2), mi-ar lipsi atât de mult reverenţa faţă de Dumnezeu dacă aş fi fără Tine.

Duhule Sfânt, Tu eşti DUH DE ÎNŢELEPCIUNE ŞI DESCOPERIRE (Efeseni 1:17); nu aş putea înţelege niciodată misterele împărăţiei lui Dumnezeu fără Tine.

Duhule Sfânt, Tu eşti DUHUL DE ADOPŢIE (Romani 8:15); nu aş fi devenit niciodată un fiu / o fiică a lui Dumnezeu dacă Tu nu ai fi regenerat duhul meu.

Duhule Sfânt, Tu eşti DUHUL PROMISIUNII (Efeseni 1:13), nu aş fi văzut niciodată promisiunile lui Dumnezeu împlinite în viaţa mea fără de Tine. 

Duhule Sfânt, Tu eşti DUHUL SLAVEI, SHEKINAH (1 Petru 4:14), nu aş fi cunoscut niciodată prezenţa manifestată a lui Dumnezeu dacă nu ai fi venit Tu.

Duhule Sfânt, Tu eşti DUH DE JUDECATĂ (Isaia 4:4), nu aş fi putut niciodată să identific răul fără discernământul Tău.

Duhule Sfânt, Tu eşti DUHUL ARDERII (Isaia 4:4), aş fi fost rece faţă de lucrurile lui Dumnezeu dacă Tu nu mi-ai fi consumat inima mea cu "focul Tău mistuitor" (Evrei 12:29).

Duhule Sfânt, Tu eşti DUHUL PROFEŢIEI (Apocalipsa 19:10); nu aş putea să mărturisesc despre aşteptarea mea a lui Isus, fără de Tine.

Duhule Sfânt, Tu eşti DUHUL LUI HRISTOS, DUHUL LUI MESIA şi UNGEREA care rupe jugul (1 Petru 1:11; Isaia 10:27), încă aş mai fi legat dacă Tu nu m-ai fi eliberat.

Duhule Sfânt, Tu eşti PECETEA DUMNEZEULUI CELUI VIU (Efeseni 1:13; Apocalipsa 7:2); cu siguranţă că aş fi alunecat în întuneric fără prinsoarea Ta cea tare.

Duhule Sfânt, Tu eşti GARANŢIA MOŞTENIRII MELE (Efeseni 1:13-14); nu aş avea binecuvântata asigurare a mântuirii veşnice fără harul Tău stăruitor.

Duhule Sfânt, Tu eşti DUHUL CEL VEŞNIC (Evrei 9:14), nu aş fi scăpat niciodată de zidurile temniţei timpului fără puterea Ta eliberatoare.

Duhule Sfânt, Tu eşti DUHUL HARULUI (Zaharia 12:10), nu aş fi fost niciodată recuperat din starea mea degradată dacă Tu nu m-ai fi salvat prin favoare şi dragoste nemeritată.

Duhule Sfânt, Tu eşti DUHUL MIJLOCIRII (Zaharia 12:10), nu aş fi putut niciodată să spun această rugăciune cu succes, sau să găsesc comuniunea reală cu Dumnezeu astăzi dacă Tu nu m-ai fi reconciliat cu Tatăl ceresc, şi să-mi fi garantat acces în camera tronului Său veşnic (Efeseni 2:18).

Duhule Sfânt, Îţi mulţumesc că eşti în inima şi viaţa mea astăzi. Îţi cedez controlul Ţie. Mă predau Ţie. Te laud. Te sărbătoresc cu tot sufletul şi puterea mea. Apelez la Tine să-mi fi tot ceea ce poţi Tu să fi în mine astăzi!

Fie ca eu să împlinesc pe deplin minunata chemare de a fi templul Duhului Sfânt, cu fiecare minut preţios care trece. Amin!

Notă: Articol apărut pe 15 mai 2013 în Charisma Magazine, scris de Mike Shreve. Pentru mai multe detalii despre autor, vizitaţi shreveministries.org




Un produs Blogger.